Joi, 04 Iunie 2026

Bețe-n roate procurorilor, cu acordul judecătorilor

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 19 Decembrie 2008 293 1 min citire
Vasile Tiba, unul dintre presupușii capi ai unei rețele internaționale de traficanți de narcotice, a reușit să încurce anchetatorii prin invocarea unei excepții de neconstituționalitate. Deși avocatul lui a înaintat o cale de atac care, din start, este inadmisibilă - respectiv recurs la încheierea judecătorilor prin care s-a aprobat percheziția -, în timpul judecării acesteia, invocarea unei excepții de neconstituționalitate i-a "momit" pe judecători și i-a determinat să trimită dosarul la Curtea Constituțională. Chiar dacă asta înseamnă o tergiversare a cercetărilor în dosar și îm-piedică anchetele pe care trebuie să le desfășoare, în continuare, procurorii DIICOT Constanța, balanța din ce în ce mai defectă a justiției constănțene a făcut ca cererii respective să i se dea curs.
Așadar, dosarul va pleca o perioadă la Curtea Constituțională, nu mult, ci doar câteva luni, numai bine cât să pună bețe-n roate procurorilor.
Amintim că în cadrul urmăririi penale, procurorii DIICOT au solicitat instanței autorizarea percheziției informatice a laptop-ului descoperit la locuința lui Vasile Tiba. Anchetatorii aveau suspiciuni că, în respectivul calculator, s-ar afla date relevante cu privire la activitatea bărbatului de coordonare a "cărăușilor". Tribunalul Constanța a încuviințat solicitarea procurorilor și a dispus percheziționarea informatică a laptop-ului descoperit la domiciliul lui Tiba.
Conform anchetatorilor, unul dintre membri rețelei coordonate de Tiba, Eugen Temistocli, a fost prins pe Aeroportul din Amesterdam cu aproximativ 10 kg de cocaină în bagaje. Hotărârea Curții de Apel Constanța de a trimite dosarul la Curtea Constituțională nu are cale de atac.
Articolul anterior Comisarul Claudiu Bucur, de la Poliția Transporturi Constanța, a fost trimis în judecată
Articolul următor A murit unul dintre muncitorii răniți în explozia de la o centrală termică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei