Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Bilanț DIICOT. Două tone de droguri indisponibilizate în primele șapte luni ale lui 2025

de Andreea CARAUA Duminică, 10 August 2025 360 3 min citire
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) au prezentat activitatea desfășurată, de la începutul anului și până în prezent, la nivel național, a oamenilor legii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Prin urmare, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, au fost organizate și desfășurate 538 de acțiuni operative, pe linia combaterii traficului de droguri, pentru a proba activitatea infracțională a 1.681 de persoane cercetate.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT au pus în executare 1.830 de mandate de percheziție domiciliară, fiind reținute 953 de persoane, 639 de persoane arestate preventiv și la domiciliu, iar față de 141 de persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
 
Anul acesta, au fost indisponibilizate aproape două tone de droguri, (aproape 930 de kilograme de droguri de mare risc și peste 1.000 de kilograme de droguri de risc), 1.741 de plante de canabis, 39.137 de comprimate, peste 630 de kilograme de masă vegetală verde alcătuită din masa plantelor și masa fragmentelor vegetale ce conțin THC (aproximativ 190 de kilograme de masă verde vegetală uscată).
O captură impresionantă a forțelor de ordine a avut loc în cazul a două persoane, de 29 de ani și 22 de ani, cercetate pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
 
Din probele administrate a rezultat că, la 10 iulie 2025, persoana de 29 de ani, aflată la acel moment pe teritoriul Spaniei, a procurat aproximativ 53 de kilograme de canabis, pe care le-a expediat spre România, prin intermediul unei firme de transport internațional, ascunse în interiorul unor obiecte de mobilier (canapele).
Ulterior, a revenit în România și a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce a ridicat, împreună cu o altă persoană, pachetele în care se afla ascuns drogul de risc, destinat comercializării.
De asemenea, autoritățile au intervenit și într-un caz din Mureș, unde în luna iulie 2025, persoana, de 39 de ani, a procurat din Spania, aproximativ 170 de kilograme de canabis și cinci kilograme de cocaină, pe care le-a introdus în țară, disimulate într-un transport de gresie și aparate de cafea.
Substanțele interzise, cu o valoare de piață de aproximativ 3 milioane de euro, descoperite în interiorul a patru tonomate de cafea, au fost indisponibilizate la data de 17 iulie 2025, în cadrul unei acțiuni de prindere în flagrant delict, realizată de către polițiști, în județul Arad.
De asemenea, în sarcina aceleiași persoane s-a reținut că, la începutul lunii iunie 2025, a introdus în România, tot din Spania, aproximativ 80 de kilograme de canabis (drog de risc), pe care le-a lăsat într-un depozit, situat în municipiul Cluj-Napoca.
Ulterior, cea de-a doua persoană cercetată, de 28 de ani, a preluat din depozit aproximativ 23 de kilograme de canabis, pe care le-a remis, în ziua următoare, unei alte persoane.
În acel context, la data de 4 iunie 2025, au fost reținute alte trei persoane (aflate în arest preventiv), față de care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Probele administrate au relevat că acestea ar fi preluat, în scopul comercializării, o parte din cantitatea de canabis, două dintre acestea fiind prinse în flagrant delict în timp ce ar fi tranzacționat aproximativ 5 kilograme din acest drog de risc.
Taguri
Articolul anterior Seawave Film Fest 2025. Ultimele evenimente care încheie ediția a treia
Articolul următor Se întrerupe curentul în mai multe zone din municipiul Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei