Vrei să-ți duci copilul în siguranță cu mașina și, în același timp, să nu riști vreo amendă? În funcție de vârsta micuțului, Codul Rutier îți impune anumite reguli de transport, pe care trebuie să le respecți.
- Publicitate -
Atunci când vine vorba de siguranța copilului tău, trebuie să te gândești la tot ceea ce implică aceasta. Transportarea unui copil cu mașina este o problemă delicată, iar ca părinte, trebuie să îi oferi o atenție deosebită. Mare atenție atunci când transportați un copil în mașină. Pe lângă faptul că cei mici nu au ce căuta pe locurile din față, dacă nu aveți montate scaune speciale vă puteți alege cu amenzi usturătoare, care pot ajunge și la 1.500 de lei.
Codul rutier reglementează modul în care aveți voie să transportați un minor într-o mașină, chiar dacă aceștia au trecut de perioada în care aveau nevoie de premergător. Copiii sub 12 ani, de exemplu, nu au ce căuta pe scaunul din față al autoturismului, nici măcar ținuți în brațe de vreun adult. În plus, aceeași categorie de infanți, care au o înălțime sub 1.50 metri, nu au voie să circule cu o mașină dacă nu poartă centuri de siguranță adaptate greutății și dimensiunilor lor.
"De obicei, conducătorii auto nu prea respectă legea, însă în cazul unui accident rutier, aceștia pot răspunde penal în cazul în care nu au respectat prevederile legale. Nerespectarea legislației rutiere este un fapt foarte periculos", precizează Ciprian Sobaru, șeful Serviciului Rutier Constanța.
Copiii de până la 3 ani, neapărat în scaune speciale
Majoritatea constănțenilor care au copii mai mari de un an, un an și jumătate, îi lasă să stea pe bancheta din spate a autoturismului, fără scaune speciale. Legislația rutieră specifică faptul că infanții sub trei ani nu au voie să fie transportați cu mașina decât în scaune speciale, prevăzute cu sisteme de fixare și asigurare, gândite pentru confortul și siguranța celui mic. Scaunele se fixează de bancheta din spate cu ajutorul unor centuri speciale sau a celei de siguranță a mașinii. Acestea sunt de mai multe tipuri, iar în ziua de astăzi aveți sute de opțiuni între care puteți alege, pentru confortul și siguranța celui mic. Chiar dacă în Codul Rutier nu se impune, este recomandat ca și copiii sub 12 ani să fie transportați în autoturism tot în scaune special concepute, care se găsesc în magazinele de specialitate.
Amenzi usturătoare
Conform Codului Rutier, transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani pe locurile din față ale autovehiculelor reprezintă contra-venție și se sancționează cu amendă maximă. Asta înseamnă că poți primi între 9 și 20 de puncte. Iar dacă înmulțești cu 75 de lei punctul, vei vedea că trebuie să scoți din buzunar o sumă cuprinsă între 675 și 1.500 de lei.