Bisericile, amendate de ISU Dobrogea

de Cuget Liber Joi, 25 Aprilie 2019 244
Lăcașurile de cult și hypermarketurile de pe raza județului nostru au fost luate la puricat, zilele trecute, de către inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea". Aceștia au efectuat zeci de activități de control și îndrumare privind prevenirea și stingerea incendiilor, ocazie cu care au constatat 447 deficiențe și au aplicat 360 de avertismente și 41 de amenzi în cuantum de 188.501 lei.
În mare parte, pe timpul controalelor, specialiștii au urmărit dotarea cu stingătoare a lăcașurilor de cult și a unităților amintite, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și menținerea accesibilă a căilor de acces a autospecialelor de pompieri.
De asemenea, pompierii au avut numeroase instruiri cu personalul, pe linia prevenirii situațiilor de urgență, ocazie cu care au fost prezentate măsurile ce trebuie respectate.
Precizăm că, în această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative vor continua acțiunile de recunoaștere la astfel de obiective pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și instruirea personalului asupra asigurării intervenției operative în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei