Vineri, 05 Iunie 2026

BMW incendiat de trei indivizi, în Constanța

de Andreea ILIESCU Miercuri, 16 Octombrie 2013 294 < 1 min citire
BMW incendiat de trei indivizi, în Constanța
Trei indivizi au turnat benzină pe o mașină, după care i-au dat foc. Totul s-a petrecut ieri noapte, în jurul orei 1.20, pe strada Orhideelor din municipiul Constanța, în fața blocului D4. Vecinii s-au speriat când au auzit o bubuitură puternică și au sunat imediat la 112. Aceștia spun că ar fi văzut trei indivizi care au fugit de la locul faptei imediat după producerea bubuiturii. La fața locului au ajuns imediat o autospecială aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, care a lichidat incendiul, dar și o mașină de Poliție. Echipajul de poliție a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un BMW, fabricat în anul 2004, utilizator fiind un tânăr în vârstă de 25 de ani, din satul Moșneni, comuna 23 August. BMW-ul a fost avariat în proporție de 80%. În urma incendiului a fost afectată în proporție de 15% și o Dacia Logan, care se afla parcată în apropiere. Cercetările sunt continuate de polițiști și pompieri în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii incendiului și luării măsurilor legale.
Taguri
Articolul anterior Autobuz RATC, furat de un fost angajat
Articolul următor Doi bărbați care "fugeau" de închisoare, prinși cu mascații

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei