Duminică, 07 Iunie 2026

După ce a ucis două persoane într-un accident Boxerul Ionuț Gheorghe, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare

de Cosmin ZAPOROJAN Sâmbătă, 27 Februarie 2010 1849 < 1 min citire
Boxerul Ionuț Gheorghe, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare
Pugilistul Ionuț Gheorghe a fost condamnat, definitiv, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă și vătămare corporală. Curtea de Apel Constanța a respins recursurile formulate atât de inculpat cât și de procurori, menținând sentința inițială dată de Judecătoria Constanța.
De asemenea, prin hotărârea emisă, magistrații au stabilit un termen de încercare și l-au obligat pe condamnat să plătească aproximativ 21.000 de lei drept daune civile și 100.000 de euro - daune materiale.
Ionuț Gheorghe a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, ca urmare a accidentului petrecut pe 15 octombrie 2006, soldat cu moartea a două persoane.
Evenimentul rutier s-a petrecut la intrare în localitatea Ovidiu. Pugilistul Ionuț Gheorghe venea dinspre Mihail Kogălniceanu, la volanul unui BMW, când a vrut să depășească două autoturisme care rulau înaintea sa. Din cauza vitezei, tânărul a pierdut controlul volanului, a intrat într-un parapet, s-a dat peste cap și a pătruns pe contrasens, lovind o mașină în care se aflau trei persoane. În urma impactului, o femeie de 35 de ani și fiica sa de numai 13 ani și-au pierdut viața.
Taguri
Articolul anterior ONG-urile cer dezincriminarea consumului de droguri
Articolul următor Încarcerat pentru că avea de executat un an de închisoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei