Vineri, 05 Iunie 2026

Bricege și cuțite contrafăcute, reținute în Portul Constanța

de Sorin HULUBEI Luni, 12 Decembrie 2016 267 1 min citire
Bricege și cuțite contrafăcute, reținute în Portul Constanța
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un container sosit în Portul Constanța Sud Agigea din China, pentru o societate comercială cu sediul pe raza județului Ilfov, 2.390 bricege și 710 cuțite, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de 169.200 lei.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat, în baza analizei de risc, un control amănunțit la un container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul pe raza județului Ilfov.
Administratorul societății comerciale în cauză este un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul pe raza județului Ilfov. În urma controlului au fost descoperite 2.390 bucăți bricege și 710 bucăți cuțite cu husă din material textil ce purtau însemnele unei mărci cunoscute și care sunt susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de 169.200 lei dacă ar fi originale.
Bunurile în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută și sancționată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind Codul Vamal al României.
Taguri
Articolul anterior BEJ: CUM AU VOTAT CONSTĂNȚENII LA ALEGERILE PARLAMENTARE
Articolul următor POLIȚIA ÎL CAUTĂ. L-AȚI VĂZUT?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei