În perioada 03.09.2024-09.09.2024, ca urmare a unor suspiciuni referitoare la comerţul cu mărfuri contrafăcute, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Isaccea și polițiștii de frontieră de la Garda de Coastă - Sectorul Poliției de Frontieră Isaccea au selectat pentru control fizic mai multe camioane înmatriculate în Ucraina care circulau în regim de tranzit vamal pe ruta Turcia - Ucraina.
- Publicitate -
Ca urmare a controlului efectuat cu sprijinul echipelor canine din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Isaccea și a echipelor mobile din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Galaţi, au fost descoperite într-un camion, un număr de 1.150 articole de îmbrăcăminte, 60 perechi încălţăminte, 22 poşete damă, 162.868 bucăți accesorii care compun sticle de parfum (sticle destinate parfumeriei, etichete, ambalaje, capace, pulverizatoare, esențe de parfum), bunuri susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 4.000.000 lei.
„În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut jucăriile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Menționăm că, deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biroul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass Media din cadrul Autorităţii Vamale Române.