Vineri, 05 Iunie 2026

Bunuri în valoare de 36.000 lei, confiscate în Portul Constanța

de Sorin HULUBEI Marţi, 20 Februarie 2018 173 < 1 min citire
Bunuri în valoare de 36.000 lei, confiscate în Portul Constanța
Ieri, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. Administratorul societății.
comerciale în cauză este cetățeanul iordanian AF.R., în vârstă de 42 de ani, cu reședința în municipiul București. În urma controlului, au fost descoperite 1.000 accesorii de marochinărie, (umbrele pentru copii) ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.  
Bunurile, în valoare de aproximativ 36.800 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similar cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Taguri
Articolul anterior Caz revoltător la Iași. Bărbat cu deficiențe mintale, fără picioare, ținut de familie într-un coteț
Articolul următor Trăiri intense în proba de dans pe gheață. Aur pentru perechea canadiană Virtue/Moir

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei