Descoperire macabră în Agigea: un localnic a găsit într-un bazin de acumulare al fostului sistem de irigații un cadavru în putrefacție. Omul a alertat autoritățile, apelând la Serviciul unic de urgență, iar zona a fost împânzită de polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală și Serviciul de Investigații Criminale. Totodată, la fața locului au ajuns și pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, care au scos cadavrul din bazin sau mai bine zis, ce mai rămăsese din el: câteva oase și hainele. Potrivit anchetatorilor, era vorba despre cadavrul unui bărbat, iar toate indiciile arătau că zăcea de mai bine de șase luni în locul respectiv. Astfel, bărbatul era îmbrăcat cu un pulover, o geacă groasă și căciulă.
- Publicitate -
În buzunarul interior al gecii, polițiștii au găsit un portofel negru, cu actele de identitate ale decedatului și astfel au reușit să-l identifice. Este vorba despre Mircea Gîlcă, de 45 de ani, care locuia pe strada Ion Borcea, în imediata vecinătate a fostului sanatoriu din Agigea. Vecinii au confirmat că nu l-au mai văzut din luna decembrie, dar nimeni nu s-a alarmat și nu a semnalat dispariția lui.
Resturile umane au fost transpor-tate la Morgă, în vederea efectuării necropsiei, pentru a se stabili cauzele morții. Din primele cercetări, nu există indicii care să arate că ar fi fost o moarte violentă.