În urma verificărilor efectuate, anchetatorii au reușit să îi identifice pe cei doi bărbați care au fost găsiți morți pe plajă, în stațiunea Costinești respectiv Olimp. Potrivit anchetatorilor, cadavrul găsit pe plaja din Costinești, în zona epavei îi aparține lui Nicu Drânceanu, de 35 de ani. Oamenii legii au stabilit că bărbatul a dispărut de pe data de 18 august, din localitatea Sfântul Gheorghe, județul Tulcea. Acesta a plecat la scăldat și de atunci nimeni nu mai știa nimic de el. În momentul în care a fost găsit acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni scurți de culoare roșie și avea la mâna dreaptă două brățări cu inscripțiile "Camper " și "Electric Castre 2015".
- Publicitate -
În ceea ce privește cel de-al doilea cadavru, acesta ar aparține lui Gabor Huba Ugron, de 36 de ani, din Târgul Secuiesc, județul Covasna. Potrivit unor surse bărbatul ar fi pilot de raliuri și se afla în vacanță pe litoral. Acesta dispăruse chiar în aceeași zi, în cursul dimineții.