Duminică, 07 Iunie 2026

Cadavrul unei femei, găsit lângă o clădire dezafectată, după externarea acesteia din spital

de Cuget Liber Luni, 08 Aprilie 2019 194 < 1 min citire
Cadavrul unei femei, găsit lângă o clădire dezafectată, după externarea acesteia din spital
Polițiștii au demarat o anchetă după ce cadavrul unei femei a fost găsit lângă o clădire dezafectată, în cartierul Copou din municipiul Iași, după câteva săptămâni de la externarea acesteia din spital, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).Purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Ioana Buștiuc, a declarat, pentru Agerpres, că un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că a văzut un cadavru lângă o clădire dezafectată din zona rezidențială Copou. Aceeași persoană semnala că animalele devoraseră parțial corpul victimei.
"La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție. Lângă cadavrul femeii a fost găsită o sacoșă cu actul de identitate și documente medicale. Este vorba de o femeie de 79 de ani, din comuna Românești. Pe la mijlocul lunii martie, fiica acesteia a sesizat poliția că mama sa nu a mai ajuns acasă după ce a fost externată din spital. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Se fac cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt. S-a dispus și efectuarea necropsiei pentru a stabili cauza decesului", a afirmat reprezentanta IPJ Iași.
Taguri
Articolul anterior Urmează o săptămână plină de ploi. Anunț de ultimă oră de la meteo
Articolul următor Iohannis, mesaj de Ziua Internațională a Romilor: Este un bun prilej pentru a condamna ferm manifestările rasiste

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei