Premierul Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului

Cadavrul unei persoane a fost pierdut pe un drum național intens circulat

de Madalina PETRESCU Vineri, 17 Ianuarie 2025 201
Au fost scene de coșmar în această dimineață pe DN 18 în Tăuții de Sus. Șoferul unei mașini mortuare care tansporta un cadavru de la Sighetu Marmației la morga din Baia Mare l-a pierdut pur și simpu în trafic, după ce portbagajul vehiculului s-a deschis în mers. 

„În această dimineaţă, în jurul orei 09.00, Poliţia oraşului Baia Sprie a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112 despre faptul că pe DN 18, în comuna Tăuţii de Sus, pe drumul public se află un sac negru. Poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, angajat al unei societăţi comerciale având obiect de activitate pompe funebre. În timp ce acesta conducea un vehicul, pe fondul unor defecţiuni la sistemul de închidere al compartimentului de transport, un sac de transport cadavre ar fi căzut pe partea carosabilă”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florian Meteş.spus purtătorul de cuvânt.

Conform sursei citate, în cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte şi sub coordonarea procurorului se efectuează cercetări.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei

Redacție Abonamente Publicitate Contact Arhivă Anunțuri Sursa de Sănătate Termeni și condiții Politica de confidențialitate