Vineri, 05 Iunie 2026

"Cadou" din partea fostului soț: o înmormântare O femeie din Mangalia s-a pomenit cu un coșciug, o cruce cu numele ei și o coroană de flori la ușă

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 13 Iulie 2009 773 1 min citire
O femeie din Mangalia, Adriana Vasile, a avut parte de o surpriză de proporții în acest week-end, venită din partea fostului soț. Acesta din urmă a trimis la adresa fostei neveste un coșciug, o cruce - pe care era scris numele ei -, o coroană de flori - cu mesajele de rigoare -, și cam tot "tacâmul" pentru o înmormântare… înainte de termen.
Vecinii și destinatara "cadoului" au intrat în panică și au anunțat Poliția. Oamenii legii spun că fostul soț, rămas probabil cu reminiscențe din perioada căsniciei cu Adriana, ce ar fi durat până acum patru ani, când s-a produs divorțul, a ales această cale… neortodoxă de a-și arăta recunoștința și aprecierea la adresa fostei neveste.
Numai că polițiștii, făcând cunoștință și cu dosarul pe care-l avea acesta în timpul căsniciei cu Adriana, când adesea devenea violent și oamenii legii trebuiau să intervină pentru a-l calma, nu au luat gestul individului ca pe o glumă - așa cum poate ar fi vrut acesta -, ci ca pe o amenințare.
Așa că pe numele lui a fost întocmit un dosar penal, el urmând să răspundă pentru gestul său, dar atunci când va fi găsit, pentru că ieri polițiștii din Mangalia nu au dat de el la domiciliu.
Articolul anterior Impact frontal cu un copac, la ieșirea din Constanța (galerie foto)
Articolul următor Parchetul Militar Constanța s-a mutat din sediul de pe strada Mircea cel Bătrân la Colegiul de Marină, de pe strada Dezrobirii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei