Călătorii frauduloși au intrat pe mâna Poliției Locale. A "plouat" cu amenzi

de Sorin HULUBEI Luni, 07 Noiembrie 2016 514
Sancțiuni record în privința călătorilor frauduloși, prinși în autobuzele Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța.
Conducerea Regiei a luat decizia de a face un parteneriat cu Poliția Locală Constanța, care să vizeze luarea de măsuri împotriva celor care circulă fără bilet. Decizia pare să fie una de bun augur, dacă este să ne luăm după numărul de sancțiuni date în doar câteva zile.
"Este destul de greu de rezolvat această problemă"
În condițiile în care RATC trece prin grave probleme financiare, călătorii frauduloși nu fac altceva decât să mai tragă un picior Regiei în drumul către groapă. Pentru a rezolva această problemă, conducerea RATC a luat măsura de a delega polițiștii locali, alături de controlori, să se ocupe de sancțio-narea celor care circulă fără bilet.
"Este un parteneriat între RATC și Poliția Locală Constanța, iar acest parteneriat a stat la baza necesității de a intensifica controlul în mijloacele de transport. Eram mulțumit și de controalele făcute până acum, dar problema este alta. Una este când face controlul un organ al statului care este abilitat să legitimeze. La noi apar foarte multe discuții cu controlorii. Mulți dintre cei care merg fără bilet refuză să se legitimeze atunci când controlorii cer asta. Este destul de greu de rezolvat această problemă. Deși avem proceduri care prevăd ca jandarmii și polițiștii să-i aștepte la cap de linie, în realitate este o chestiune destul de complicată. S-a întâmplat ca cei care erau prinși fără bilet să fugă", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul RATC Constanța, Ovidiu Tănase.
153 de sancțiuni în trei zile
În ultimele două zile dinaintea week-end-ului, inclusiv vineri, polițiștii locali au desfășurat acțiuni de control.
"Polițiștii locali au aplicat un număr total de 153 de sancțiuni, în valoare de 13.750 lei, în perioada 2-4 noiembrie 2016. Toate sancțiunile au fost aplicate pentru lipsa unui titlu de călătorie valabil, conform Legii 92/2007", au afirmat reprezentanții Poliției Locale Constanța.
"Este vorba de autoritate. Îmi place cum s-au desfășurat controalele până acum. Au fost amenzi și vor mai fi și în următoarele zile. Acesta este unul dintre modurile în care putem încerca să-i disciplinăm pe călătorii frauduloși, dacă altfel nu se poate. Noi nu vrem să speriem pe nimeni, ci vrem să intrăm în normalitate", a mai precizat Ovidiu Tănase. 
Taguri

Comentează știrea

Mine
7 noiembrie 2016
Amin

Se dau amenzi doar batranilor si copiilor sau si celor colorati?sunt curios cum o sa intervina politia locala intr-un grup de ciori seara pe linia 48

geo
21 noiembrie 2016
fraudulos

Nu este greu deloc, taxare pe usa din fata unde se va afla un aparaAT ELECTRONIC cu bariera, marci banu treci nu mergi pe joc, iar celelalte usi cu bariera care se deschide numai pt coborare ca la metrou, si situatia este rezolvata, plus cateva camere pt fiecare usa. Dar nu se vrea .

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei