Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat, ieri, delegarea unui nou procuror în fruntea Direcției Naționale Antico-rupție. Astfel, începând de luni, 11 martie, procurorul Laura Oprean, care deține în prezent funcția de conducere, va fi delegată pentru șase luni în postul de procuror șef adjunct, iar la șefia DNA va fi delegat procurorul Călin Nistor. "Acesta este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte, în prezent ocupând prin delegare funcția de șef al Serviciului Teritorial Pitești al DNA", se precizează în comunicatul instituției.
- Publicitate -