Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Campania "Tu decizi! Votează legal!", ieri, în centrul Constanței și la Hârșova

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 24 Noiembrie 2012 177 1 min citire
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității și cei din Hârșova au derulat activități de informare a cetățenilor privind legislația electorală în vigoare. 
La data de 24 noiembrie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității și polițiștii de ordine publică au efectuat activități de informare a cetățenilor privind legislația electorală în vigoare, în zona Sălii Sporturilor și a Bibliotecii Județene "I. N. Roman" din Constanța, activități similare derulându-se și în localitatea Hârșova. Astfel, cetățenii au fost îndrumați să voteze legal, să fie responsabili cu privire la exercitarea dreptului de vot, să nu se lase influențați de mita electorală indiferent de formele ei de manifestare. 
Conform Ordonanței de Urgență privind modificarea art. 55 al Legii nr. 35/2008 promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum și primirea acestora de către alegător, în același scop, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepsește.
Prin bunuri interzise în sensul legii se înțelege acele obiecte care au valoare economică semnificativă precum și mărfuri alimentară precum alimente, băuturi alcoolice sau nealcoolice produse din tutun sau nealimentare.
Nu intră în categoria bunurilor prevăzute la aliniatul precedent materialele și obiectele de propagandă electorală, precum: afișe, pliante, cărți poștale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, chibrituri, insigne, ecusoane, dvd-uri, fanioane, steaguri, căni, pungi, tricouri, șepci, eșarfe, fulare, veste, fesuri, mânuși, pelerine, jachete, inscripționate cu însemnele electorale ale formațiunilor politice sau ale candidaților care participă la alegeri.
Sunt exceptate de la primul aliniat și alte obiecte, inscripționate cu însemnele electorale ale formațiunilor politice sau ale candidaților care participă la alegeri, a căror valoare nu depășește 10 lei fără TVA pentru fiecare articol.
Taguri
Articolul anterior 15 persoane au fost reținute în urma scandalului cu arme albe din Gheorgheni
Articolul următor Eșecul summitului privind bugetul umbrește imaginea Uniunii Europene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei