Când trebuie să vă echipați autoturismele cu anvelope de iarnă

de Sorin HULUBEI Luni, 20 Noiembrie 2017 241
Poliția Română vă recomandă să vă planificați din timp călătoriile, să vă interesați de condițiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeți și să adaptați viteza de rulare la condițiile de drum și trafic.
De asemenea, este bine să evitați acționarea bruscă a frânei și volanului, deoarece autovehiculul pe care îl conduceți poate derapa. Folosiți cu precădere frâna de motor atunci când rulați pe un carosabil alunecos. Nu efectuați depășiri riscante! Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliția Română recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanță suficient de mare față de vehiculul din față, pentru a putea opri în condiții de siguranță!
"Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Chiar dacă vă aflați în localități sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheață, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulați cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, având în vedere că distanța de frânare în astfel de condiții este mult mai mare", susțin reprezentanții Poliției Române.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei