Sâmbătă seara, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției 5 au fost sesizați, printr-un apel 112, cu privire la producerea unui conflict spontan în interiorul barului "Gopo", situat pe bulevardul 1 Mai din Constanța, între doi bărbați. Potrivit organelor de cercetare, un client a fost enervat de anunțul făcut de patronul barului, că va închide localul, și i-a cerut socoteală. După ce i-a adresat câteva injurii verbale, clientul a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe patronul localului în abdomen. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, în stare conștientă, pentru îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca la finalizarea anchetei să fie luate măsurile legale ce se impun.
- Publicitate -