Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Capturi ilegale și barcă cu număr fals, descoperite de Garda de Coastă în Delta Dunării și Marea Neagră

de Oana CHIRANA Vineri, 24 Aprilie 2026 131 1 min citire
Capturi ilegale și barcă cu număr fals, descoperite de Garda de Coastă în Delta Dunării și Marea Neagră
Polițiștii de frontieră din cadrul Garda de Coastă au descoperit, în urma mai multor acțiuni desfășurate în ultimele zile, capturi importante de pește pescuit ilegal, plase de mari dimensiuni și o ambarcațiune cu număr de identificare fals, în zone din Delta Dunării și Marea Neagră.
Prima intervenție a avut loc pe 18 aprilie 2026, când polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au desfășurat o acțiune pe Lacul Merhei, pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal. În urma verificărilor, aceștia au descoperit mai multe plase de pescuit abandonate, cu o lungime totală de 762 de metri, în care se aflau aproximativ 65 de kilograme de pește. Captura a fost predată unor societăți comerciale de profil, iar plasele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
O acțiune similară a avut loc pe 20 aprilie, când polițiștii din cadrul Grupului de Nave Sulina au identificat, în Marea Neagră, alte plase de pescuit ilegale, cu o lungime de 378 de metri. În acestea au fost găsiți patru sturioni, specie protejată. Exemplarele au fost eliberate în mediul natural, conform legislației în vigoare, iar uneltele de pescuit au fost confiscate.
Pe 23 aprilie 2026, în zona Punctul de Trecere a Frontierei Midia, polițiștii de frontieră au depistat două persoane care desfășurau activități de pescuit comercial în Marea Neagră, folosind o ambarcațiune cu motor. În urma verificărilor, s-a stabilit că barca avea un număr de identificare fals, aparținând altei ambarcațiuni. De asemenea, în interior au fost descoperite plase de pescuit cu o lungime totală de aproximativ 460 de metri.
În toate cazurile, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol și desfășoară activități pentru identificarea persoanelor implicate.
Taguri
Articolul anterior Se întâlnește Omul de zăpadă cu soarele? Aflați duminică la teatru!
Articolul următor Primarul Luminița Șandru anunță o nouă grădiniță modernă în Dumbrăveni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei