Duminică, 07 Iunie 2026

Casă mistuită de flăcări în Ostrov (Tulcea). Salvare la limită pentru o locuitoare

de Antonia IVAN Joi, 12 Februarie 2026 95 < 1 min citire
În cursul zilei de astăzi, pompierii militari au fost solicitați să acționeze pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Ostrov, județul Tulcea.
La locul intervenției s-au deplasat pompieri din cadrul Secției Măcin, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.
Ajunse la fața locului, echipajele au constatat că incendiul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum.
Din fericire, o persoană de sex feminin a fost evacuată de către membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență până la sosirea pompierilor militari. Aceasta a fost evaluată medical de către echipajul SMURD prezent la intervenție, iar în urma examinării s-a constatat că nu a suferit leziuni și nu a necesitat transportul la spital.
Echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
În urma evenimentului, a ars casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit la instalația electrică.
Taguri
Articolul anterior Mohammad Murad, la conferința AUR: „Mediul de afaceri din Constanța este în comă. Există două Românii”
Articolul următor Bătăușul din scara de bloc a fost arestat. Informații oficiale de la procurori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei