Un incident dramatic a avut loc astăzi, în jurul orei 14:30, în Constanța, implicând o ambulanță aflată în misiune.
- Publicitate -
Potrivit polițiștilor din cadrul Serviciul Siguranță Rutieră, un bărbat de 43 de ani conducea o ambulanță pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în regim prioritar, transportând o pacientă către spital.
Din primele cercetări reiese că, la intersecția cu bulevardul Tomis, femeia s-ar fi desprins din centura de siguranță cu care era fixată pe targă, ar fi devenit agresivă și l-ar fi bruscat pe asistentul medical aflat în ambulanță. Ulterior, aceasta ar fi deschis ușile vehiculului și s-ar fi aruncat din mers pe carosabil.
Femeia a suferit răni grave și a fost transportată la spital, unde, din păcate, a decedat.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.