Un militar în vârstă de 22 de ani s-a împușcat în timpul serviciului, într-o unitate militară din Focșani, au declarat, reprezentanții MApN.
Militarul a fost declarat mort. Directorul Ambulanței Vrancea, Vitalie Bețișor, a declarat că apelul a fost dat de la UM 1470 Focșani, iar echipajul medical l-a găsit pe tânăr mort, împușcat în cap.
"Am intervenit la fața locului, dar militarul era deja decedat. Nu l-am preluat. Au rămas acolo criminaliștii. Apelul a fost dat la ora 13.50 și a venit de la Unitatea Militară 1470. Avea leziuni la cap", a spus directorul Ambulanței Vrancea.
Ancheta a fost preluată de procurorii din cadrul Parchetului Militar Iași.
- Publicitate -