Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ce a discutat, astăzi, ministrul Traian Igaș cu reprezentanții sindicatelor din MAI?

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 31 Ianuarie 2012 574 1 min citire
Ce a discutat, astăzi, ministrul Traian Igaș cu reprezentanții sindicatelor din MAI?
Astăzi a avut loc, la sediul Ministerului Administrației și Internelor, o întâlnire a liderilor sindicatelor și asociațiilor cadrelor din MAI cu reprezentanții conducerii ministerului.
Lucrările ședinței au fost conduse de ministrul Traian Igaș, în cadrul discuțiilor fiind dezbătute aspecte legate de drepturile salariale conferite polițiștilor, precum și propuneri menite să conducă la eficientizarea cadrului legislativ care reglementează activitatea lucrătorilor MAI.
Referitor la drepturile salariale, ministrul Administrației și Internelor a precizat că a dispus toate măsurile necesare pentru acordarea drepturilor restante aferente normei de hrană, context în care reprezentantul MAI cu atribuții în domeniul financiar a confirmat faptul că sumele au fost acordate, inclusiv pentru personalul pensionat sau disponibilizat.
Traian Igaș a menționat că drepturile salariale cuvenite personalului M.A.I. vor fi acordate integral, inclusiv pentru absolvenții Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", promoție ce a fost încadrată cu data de 1 ianuarie a.c..
Ministrul a dispus constituirea unei comisii mixte formate din reprezentanți ai sindicatelor și ai Ministerului, pentru a analiza o serie de aspecte legislative care reglementează raporturile de muncă ale personalului MAI.
Traian Igaș a reiterat disponibilitatea la dialog social, prin reprezentanții instituției desemnați să asigure relația cu sindicatele, pentru a cunoaște, analiza și identifica soluții la problemele personalului Ministerului Administrației și Internelor pe care sindicatele îl reprezintă.
Taguri
Articolul anterior Năstase renunță la funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților
Articolul următor Gheorghe Gheorghiu, despre scandalul "Talisman": "Când intervin banii și ești meschin cu împărțeala, e greu"

Comentează știrea

nexa
31 ianuarie 2012
ministrul Traian Igaș stie sa discute??

analfabetul asta stie sa discute?

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei