Vineri, 05 Iunie 2026

Ce pedeapsă a primit bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 25 Noiembrie 2014 270 < 1 min citire
Ce pedeapsă a primit bărbatul  care l-a scuipat pe Traian Băsescu
Bărbatul care, în luna mai, l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, a fost condamnat, ieri, de magistrații Judecătoriei Constanța la trei luni de închisoare cu suspendare. Adrian Zglobiu a fost anchetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar procesul a avut o singură înfățișare, prilej cu care acesta a recunoscut fapta de care era acuzat.
Pe lângă condamnarea cu suspendare, magistrații au mai dispus ca bărbatul să presteze 40 de zile de muncă în folosul comunității, fie în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanța, fie în cadrul Direcției de Gospodărire Comunală - cel care urmează să stabilească locul unde se va desfășura munca în folosul comunității este consilierul de la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.
Bărbatul a mai fost obligat la plata a 2.900 de lei, cheltuieli de judecată. Instanța a luat act de faptul că "persoana vătămată Traian Băsescu nu s-a constituit parte civilă".
Sentința nu este definitivă, poate fi contestată la instanța superioară.
Taguri
Articolul anterior Cofetărie spartă în Constanța. Hoții aveau poftă de… prăjituri!
Articolul următor La "vânătoare" de bișnițari de țigări, prin piețele din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei