Vineri, 05 Iunie 2026

Ce pedeapsă a primit un minor acuzat de ucidere din culpă

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 05 Martie 2020 551 1 min citire
Ce pedeapsă a primit un minor acuzat de ucidere din culpă
Magistrații Curții de Apel Constanța au încheiat cercetarea judecătorească în cazul unui adolescent de 16 ani, acuzat de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis auto. Judecătorii au dispus ca tânărul Ergean Ș., din Medgidia, să fie internat într-un centru educativ, pentru o perioadă de un an și șase luni. Adolescentul a fost judecat după ce, în iulie 2019, s-a urcat la volanul unui autoturism și a plecat la plimbare. La un moment dat, ajuns pe Fundătura Viilor, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în plin într-un grup de oameni aflat pe trotuar. Două femei au fost omorâte în urma gestului necugetat al tânărului, iar alte două persoane au fost rănite grav. 
Mai mult, după producerea accidentului, adolescentul a fugit de la fața locului, fiind prins ulterior de oamenii legii. 
Pe lângă internarea tânărului, magistrații au mai dispus și plata a două daune civile, în valoare de 15.000 de lei și 10.000 de lei, care urmează să fie achitate către familiile victimelor de firma de asigurări auto. 
Marți, după emiterea deciziei finale a instanței de judecată, polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Medgidia l-au ridicat pe tânăr de acasă, pentru a-l escorta până la centrul educativ, unde își va executa pedeapsa. 
Taguri
Articolul anterior Protecție pentru victimele violenței domestice, într-o locuință secretă din Constanța
Articolul următor Adeverințele pensionarilor nu vor mai fi comunicate prin poștă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei