Adeverințele pensionarilor nu vor mai fi comunicate prin poștă

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 05 Martie 2020 361
Casa de Pensii vrea să debirocratizeze și să simplifice procedurile de instrumentare a dosarelor de pensii. În acest sens, începând cu luna martie, se va trece la eliminarea etapei privind eliberarea pe suport de hârtie a adeverințelor privind stagiul de cotizare și punctajul mediu anual realizat de asigurat și comunicarea acestora, între casele teritoriale de pensii, prin intermediul poștei.

Astfel, informațiile necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual, pe baza cărora se stabilesc drepturile de pensie, vor fi accesate la nivel național, indiferent de județul în care angajatorul persoanei interesate depune declarația nominală de asigurare, respectiv de județul în care este instrumentat dosarul de pensie. Totodată, această procedură reprezintă o facilitate și pentru persoana asigurată, care va putea solicita eliberarea în aceeași zi a adeverinței de stagiu de cotizare de la orice casă teritorială de pensii, indiferent de domiciliul persoanei sau de sediul social al angajatorului.




Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei