Folosirea telefonului mobil crește riscul de accident rutier cu 50%.
- Publicitate -
Neatenția este una dintre principalele cauze ale accidentelor produse în lanț, precum și ale celor în care este implicat un vehicul mare, reiese dintr-un studiu științific realizat de Comisia Europeană și Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere.
"În cadrul studiului, au fost analizate 624 de accidente în care au fost implicate vehiculele mari. Din analiza studiului, reiese că folosirea telefonului mobil în timpul condusului distrage atenția șoferului la nivel fizic (prin folosirea mâinilor pentru tastare); vizual (prin lectura ecranului); auditiv (prin sunetul telefonului și chiar prin conversația în sine, care distrag atenția șoferului); cognitiv. Distragerea cognitivă a conducătorului auto care folosește telefonul mobil în timpul rulării este însă de departe cea mai gravă, iar în acest caz folosirea dispozitivelor hands-free nu mai are nicio relevanță", a declarat Daniel Mazilu, subsecretarul general al ARTRI.
Folosirea telefoanelor mobile în timpul condusului crește probabilitatea producerii de accidente și este cauza principală a spitalizării unei persoane din patru accidentate.
Victime ale accidentelor pot deveni chiar și pietonii care traversează strada vorbind la telefon.