Polițiștii au transmis primele concluzii în cazul accidentului rutier produs miercuri pe Aleea Umanității din municipiul Constanța, în care au fost implicate un autoturism și un pieton minor.
- Publicitate -
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, accidentul s-a produs în jurul orei 13:30. Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani și un copil în vârstă de 4 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
Minorul a fost preluat de echipajul SMURD C și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.