Ce spun polițiștii despre folosirea artificiilor

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 12 Decembrie 2014 72
În perioada sărbătorilor de iarnă, Poliția Română desfășoară acțiunea națională "Foc de Artificii", pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice. În urma verificărilor efectuate până în prezent, polițiștii au confiscat aproape 830.000 de articole pirotehnice și au întocmit 85 de dosare penale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.
Cu privire la condițiile de folosire a articolelor pirotehnice, oamenii legii atrag atenția: "Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații: între orele 24,00 și 6,00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale; la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri; la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze; la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie; în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre; pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane; la o distanță mai mică de 500 m de păduri". 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei