Vineri, 05 Iunie 2026

Ce spune DNA despre necesitatea modificării măsurii controlului judiciar

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 07 Decembrie 2014 121 < 1 min citire
Ce spune DNA despre necesitatea modificării măsurii controlului judiciar
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis o scrisoare ministrului Justiției, în care susține necesitatea unei intervenții legislative urgente care să modifice dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune și să reglementeze durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri, procedura și durata maximă pentru care pot fi prelungite. În opinia Direcției Naționale Anticorupție, controlul judiciar ar trebui să fie dispus pentru o perioadă de 60 de zile și prelungit succesiv pentru aceeași perioadă, iar durata totală a măsurii preventive să nu depășească doi ani.
Demersul are loc ca urmare a faptului că, la data de 4 decembrie, Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 211 - 217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, întrucât nu prevăd durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri.
Taguri
Articolul anterior Căpitanul care l-a împușcat pe Ceaușescu face dezvăluiri: "Sunt două vieți pe care le-am curmat"
Articolul următor Merkel: Reformele inițiate de Franța și Italia sunt insuficiente

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei