Duminică, 07 Iunie 2026

Celebra metodă "Accidentul", reinventată de escroci. Cum sunt păcăliţi românii în era tehnologiei

de Oana CHIRANA Duminică, 12 Octombrie 2025 197 1 min citire
Celebra metodă "Accidentul", reinventată de escroci. Cum sunt păcăliţi românii în era tehnologiei
Celebra metodă "Accidentul" revine şi chiar se reinventează, ca să fie şi mai credibilă! Dacă în trecut, escrocii sunau de pe numere necunoscute, acum pe ecranul victimelor apare chiar contactul unei persoane apropiate. Iar în spaima şi graba de moment, este foarte simplu să cazi în plasă şi chiar să crezi că vorbeşti cu cineva cunoscut.
Vorbim practic despre o metodă clasică de înşelătorie, metoda Accidentul, care este cunoscută poliţiştilor din toată ţara. E o metodă despre care ne-am fi gândit că nu vom mai auzi de ea, dar escrocii au reuşit să o reinventeze. Cu ajutorul unor aplicaţii clonează anumite numere de telefon, spoofing se numeşte această tehnică, iar pe ecranul telefonului poate să apară că primiţi un apel de la o rudă apropiată sau de la un prieten. În realitate, la celălalt capăt al firului se află escrocii care are interesul de a vă cere bani sau date personale, conform observatornews.ro
Recomandarea poliţiştilor
Cel mai recent caz de acest gen s-a întâmplat în luna iunie în Bucureşti. Autorul a fost prins în luna septembrie şi este vorba despre un tânăr care a reuşit să păcălească o femeie de 70 de ani. S-a dat drept un apropiat la telefon şi a reuşit s-o lase pe aceasta fără aproape 7.000 lei. Prejudiciul a fost recuperat.
Recomandarea poliţiştilor este să fiţi foarte atenţi în cazul în care primiţi astfel de apeluri. Dacă simţiţi că sunteţi presaţi să trimiteţi bani sau date personale, gândiţi-vă de două ori înainte să faceţi acest lucru.
Taguri
Articolul anterior Anchetă a Poliției, după ce o femeie a fost păcălită să vireze 50.000 de lei în contul unui necunoscut
Articolul următor Botez transformat în scandal. Nașul l-a luat la bătaie pe tatăl copilului dintr-un motiv șocant

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei