Duminică, 07 Iunie 2026

Centrul INFOTRAFIC. Circulația pe drumurile naționale, la revenirea din minivacanță

de Simona ANGHEL Duminică, 03 Decembrie 2023 3301 1 min citire
Centrul INFOTRAFIC. Circulația pe drumurile naționale, la revenirea din minivacanță
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vreunui accident rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.  
 
Se circulă în general pe un carosabil uscat, izolat umed în județul Suceava, unde ceața reduce vizibilitatea în trafic pe DN 2 Suceava – Siret.
 
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, traficul se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitatea bună.
 
Pentru siguranța participanților la trafic, la revenirea din zonele unde au petrecut minivacanța de 1 Decembrie, recomandăm conducătorilor auto să ia în considerare următoarele sfaturi:
 
- creșterea distanței de siguranță între vehicule;
 
- evitarea depășirilor riscante, în special ale coloanelor de autovehicule;
 
- planificarea cu atenție a traseului de parcurs și folosirea unor rute alternative;
 
- manifestarea respectului față de ceilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției, manevre ce vor fi efectuate doar după o asigurare corespunzătoare.
 
Pentru evitarea aglomerării DN 1 București - Ploiești - Brașov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:
 
Brașov - DN 1A - Cheia - Ploiești - Autostrada A3 - București;
DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – A1 – București;
DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște – DN 71 – București;
DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
Taguri
Articolul anterior Unități sanitare care asigură asistența medicală non-stop în această perioadă
Articolul următor Timp de trei zile, premierul Marcel Ciolacu se va afla în vizită de lucru în SUA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei