Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru Erdinci Osman, de 29 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de șantaj.
- Publicitate -
Potrivit anchetatorilor, Erdinci Osman și M.L. au fost prieteni, ambii practicând taximetria. Cei doi bărbați nu s-au mai întâlnit, însă, de vreun an. Asta pentru că Erdinci a acumulat numeroase datorii la cămătari și a fost nevoit să părăsească țara sperând să i se piardă urma. Licența pe baza căreia practica taximetria a fost cumpărată de M.L. De curând, Osman a revenit în țară și a decis să-și reia vechea ocupație. Zilele trecute, el l-a contactat telefonic pe M.L. (în prezent, administrator al unei firme de taximetrie), căruia i-a solicitat să-i înapoieze licența, dar și un autoturism-taxi. Pentru că M.L. l-a refuzat, bărbatul de 29 de ani a trecut la amenințări, spunându-i că îl va "aranja" atât pe el, cât și pe familia sa. În aceste condiții, duminică dimineață, administratorul firmei de taximetrie a sesizat Poliția, care a organizat un flagrant. Luni, cei doi bărbați s-au întâlnit într-un local din zona Casa de Cultură. Obiectul flagrantului a fost licența de taximetrie pe care și-o dorea Erdinci.