Marți, 8 iulie 2008, ora 18, jandarmii aflați pe plaja Modern au fost sesizați de către Ciprian L., în legătură cu faptul că un alt tânăr i-a luat telefonul mobil.
- Publicitate -
Verificând cele semnalate, jandarmii au stabilit că reclamantul a fost abordat pe plajă de un băiat de 23 de ani, care l-a rugat să îi împrumute aparatul telefonic pentru un apel urgent. Imediat ce s-a văzut cu mobilul în mână, s-a întors cu spatele și a fugit.
Vasile V., de 23 de ani, care locuiește fără forme legale în Constanța, a fost identificat ca fiind persoana care a fugit cu telefonul. În câteva minute, cu aparat cu tot, a fost legitimat și dus apoi la Secția 3 Poliție. Cel în cauză se face vinovat de comiterea infracțiunii de abuz de încredere.
Aparatul telefonic a fost recuperat și înapoiat părții vătămate, iar dosarul cu actele premergătoare urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.