Vasilica Tufă, de 50 de ani, din Cernavodă, a stat cu chirie și fără forme legale, din octombrie 2010 și până în aprilie 2011, în locuința vărului său.
- Publicitate -
Cei doi s-au certat luna trecută, astfel că bărbatul a plecat în voiaj, punând lacăt pe ușa de la intrare. Însă pentru că mai avea haine în acel apartament, femeia a spart lacătul și a intrat în casă cu intenția de a-și recupera îmbrăcămintea, moment în care a fost văzută de un vecin. Acesta a anunțat imediat poliția, prin numărul unic de urgență 112.
Polițiștii au venit în scurt timp și au găsit-o pe femeie în casă. În prezent, aceasta este cercetată în stare de libertate, pentru că a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu și distrugere.