Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cererea lui Gigi Becali, amânată pentru sfârșitul lunii ianuarie

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 21 Ianuarie 2014 121 < 1 min citire
Cererea lui Gigi Becali, amânată pentru sfârșitul lunii ianuarie
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, s-a prezentat, ieri dimineață, în fața magistraților Tribunalului Constanța, în încercarea de a-i convinge să-l elibereze mai devreme din închisoare, pentru a-și trata problemele medicale. Magistrații au dispus însă amânarea judecării solicitării persoanei lipsite de libertate, pentru 29 ianuarie; până la această dată, Serviciul de Medicină Legală Constanța trebuie să efectueze o expertiză, în care să precizeze cât de gravă este afecțiunea lui Becali, dar și dacă poate fi tratată în cadrul instituțiilor medicale din subor-dinea Ministerului Justiției și dacă face imposibilă executarea pedepsei. 
Reamintim că, în luna decembrie 2013, Gigi Becali a depus o solicitare să-i fie întreruptă executarea pedepsei cu închisoarea, pentru a se opera.  El a fost supus unei investigații imagistice la o clinică privată din Constanța, unde i-a fost pus diagnosticul de hernie de disc cervicală. 
Taguri
Articolul anterior Liber la EUTANASIEREA câinilor maidanezi. Când începe la CONSTANȚA
Articolul următor Incendiu în curtea Spitalului de Boli Infecțioase

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei