Duminică, 07 Iunie 2026

Cetățean român, cercetat pentru patru fapte penale, după ce a încercat să exporte o autoutilitară în Turcia

de Andreea CARAUA Miercuri, 16 Iulie 2025 263 1 min citire
Cetățean român, cercetat pentru patru fapte penale, după ce a încercat să exporte o autoutilitară în Turcia
Polițiștii de frontieră au depistat zilele trecute, în Portul Constanța, un cetățean român care conducea o autoutilitară cu certificat de înmatriculare fals și fără a deține un permis de conducere corespunzător categoriei necesare.
Potrivit Gărzii de coastă, în ziua de 15iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud au efectuat controlul specific asupra unui ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă, cu plăcuțe de înmatriculare din Cehia, respectiv Polonia, aflate în posesia unui cetățean român.
În urma verificărilor specifice, oamenii legii au constatat că autoutilitara figurează ca fiind înmatriculată în Franța și că atât plăcuțele de înmatriculare, cât și documentele aferente, care nu îndeplinesc condițiile de fond și formă, sunt false. Ansamblul rutier urma să fie exportat în Turcia pe o navă tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internațional, cu rampe/șine de încărcare/descărcare).
Totodată, conducătorul auto nu deținea permis de conducere pentru categoria de vehicule pe care o conducea, fiind necesară deținerea unei alte categorii.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals, uz de fals și punerea în circulație a unui autovehicul cu numere false, și conducerea unui autovehicul fără a avea categoria corespunzătoare în permisul de conducere, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Taguri
Articolul anterior Zeci de bilete de tratament disponibile la Casa de Pensii Constanța
Articolul următor Alertă în localitatea Castelu! Vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei