Polițiștii Serviciului Investigații Criminale au prins în flagrant un bărbat suspectat de șantaj. Un constănțean de 28 de ani a luat cu împrumut de la Etem Ali, de 42 de ani, din Constanța, 6.000 de euro, bani pe care i-a returnat parțial, totodată achitând și dobânzi specifice cămătăriei, în valoare de 1.000 de euro pe lună.
În luna martie, Etem Ali i-a solicitat persoanei în cauză datoria, dar și dobânzile aferente. Pentru că victima nu a avut posibilitatea de a-i returna banii, acesta a fost amenințat, în repetate rânduri. Ba mai mult, Etem Ali s-a prezentat personal la locul de muncă al bărbatului, unde a și provocat un scandal.
Ieri, polițiștii au organizat o acțiune de prindere în flagrant. Astfel, acesta a fost prins având asupra sa 16.000 de lei și 950 de euro, bani primiți de la tânărul de 28 de ani. În urma flagrantului, Etem Ali a fost condus la sediul IPJ Constanța pentru audieri. Acesta este acuzat de șantaj, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice și cămătărie. Bărbatul a fost reținut, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea sesizării instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.