Un militar a decedat și alți cinci au fost răniți în dimineața zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan.
- Publicitate -
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forțele de securitate afgane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ zece kilometri sud-vest de Baza operațională înaintată Mescall. În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost transportați cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Kandahar.
Unul dintre ei a decedat, însă. Este vorba despre plutonierul major Claudiu Constantin Vulpoiu, de 41 de ani, angajat al MApN din 2001, căsătorit și cu un copil. Acesta a mai participat la șase misiuni externe, în Afganistan și Irak. Cei cinci militari răniți - sublocotenentul Ionuț Alin Marinescu, plutonierul major Florin Ionel Murărescu și caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu și Eugen Valentin Pătru sunt la spitalul din Kandahar.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a transmis un mesaj de condoleanțe: "Sunt profund îndurerat de moartea plutonierului major Claudiu Constantin Vulpoiu, căzut la datorie în Afganistan. Pierderea vieții sale ne aduce aminte, încă o dată, că Afganistanul rămâne cel mai complex și mai periculos loc din lume. Suntem alături de familia eroului Claudiu Constantin Vulpoiu, greu încercată de această tragică pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Gândurile noastre se îndreaptă, în aceste momente și către camarazii de arme răniți în tragicul incident, pentru a căror sănătate ne rugăm".