Circulația rutieră în nordul județului Constanța a fost paralizată ieri din cauza căderilor mari de zăpadă. Drumul Național 22 Constanța – Tulcea a fost blocat timp de mai multe ore, între Tariverde și Mihai Viteazu, din cauza vremii nefavorabile.
- Publicitate -
De asemenea, din pricina viscolului și a poleiului, traficul auto s-a desfășurat în condiții grele pe DN2A.
Șoferii sunt sfătuiți să evite deplasările, iar dacă acestea sunt necesare, să adopte o manieră prudentă la volan, să circule cu viteză redusă, să mărească distanța de siguranță față de mașinile dinainte și să evite folosirea frânei de picior.