Trei persoane, printre care și un copil în vârstă de aproximativ 2 ani, au fost implicate într-un accident rutier produs miercuri dimineață în localitatea Mureșenii Bârgăului, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat.
- Publicitate -
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, SMURD, descarcerare, dar și un elicopter SMURD, pentru acordarea primului ajutor și evaluarea victimelor.
Potrivit salvatorilor, cele trei persoane implicate – doi adulți și minorul – au fost găsite conștiente și cooperante, ieșite din autovehicul.
În urma evaluării medicale, copilul și bunica acestuia au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița pentru investigații suplimentare. Minorul este stabil și cooperant, iar femeia prezintă un traumatism cranian ușor, fiind în stare stabilă.
Cea de-a treia persoană implicată a fost consultată la fața locului și a refuzat transportul la spital, conform News.ro.
Sursă foto: News.ro.