Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța - Detașamentul 6 Mangalia, aflat în misiune în zona de sud a litoralului, a observat un bărbat care oferea spre comercializare diferite bunuri, pe plaja din stațiunea Saturn.
- Publicitate -
Jandarmii au stabilit că este vorba de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, care efectua acte de comerț, oferind turiștilor aflați pe plajă diferite parfumuri și ochelari de soare, inscripționate cu numele unor mărci de renume, fără a poseda și documente de proveniență a bunurilor respective.
Existând suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de constatare conform prevederilor Codului de Procedură Penală, care a fost predat împreună cu bunurile găsite asupra făptuitorului, lucrătorilor poliției Mangalia, în vederea continuării cercetărilor.
Jandarmii constănțeni recomandă cetățenilor să nu achiziționeze bunuri comercializate în mod ambulant și fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerț, să sesizeze autoritățile competente.