Comisarul șef Mădălina Sorina Vlangăr, prima femeie la conducerea IPJ Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 31 August 2023 7251
Inspectorul general al Poliției Române, chestor principal Benone Marian Matei, s-a deplasat, marţi după-amiază, la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța pentru a o prezenta pe cea care a fost numită inspector șef interimar, comisarul șef Mădălina Sorina Vlangăr, în locul chestorului Adrian Constantin Glugă.
„Se urmărește o reorganizare, o finalitate concretă. Dorim să ne conectăm la realitățile județului Constanța. Urmărim reconstrucția inspectoratelor județene. Plecăm cu dorința de a ne îndeplini obiectivele. Este un proiect pilot, încercăm să aducem cele mai bune mecanisme pe care le avem. Acest proiect va funcționa. Lupta cu drogurile este o luptă continuă. Constanța este pe locul doi în ceea ce privește eficacitatea în lupta cu drogurile. Vom face o radiografie la ce avem și vom veni cu răspunsuri”, a declarat inspectorul general al Poliției Române, chestor principal Benone Marian Matei.
„Sunt absolventă a Academiei de Poliție, am 23 de ani de experiență. De azi mă aflu la Inspectoratul de Poliție Constanța. Vreau să fiu sinceră, nu dețin singură panaceul. Sunt mulți polițiști dedicați, meseria aceasta se face cu dedicație. Mulțumesc Poliției Române pentru încrederea pe care mi-a acordat-o. Nu vom neglija situația operativă”, a spus comisarul șef Mădălina Sorina Vlangăr.
Prezent la conferinţă, până mai ieri şef al IPJ Constanţa, chestorul Adrian Constantin Glugă, despre care se vehicula că a solicitat pensionarea, a ținut să facă unele precizări.
„Este momentul la care pot să fac o clarificare. Personal mi-am solicitat eliberarea din funcție, pentru a mă pune la dispoziția organelor abilitate. Am fost pus la dispoziție și precizez că nu am solicitat încetarea raportului de serviciu. Voi rămâne în cadrul IPJ Constanța”, a spus Glugă.
La rândul ei, noua şefă a IPJ Constanţa a adăugat că îşi va începe activitatea prin a avea discuții cu colegii de la Constanța.
Numirea în această funcţie a comisarului șef Mădălina Sorina Vlangăr punctează o premieră la nivelul IPJ Constanța, fiind prima femeie inspector șef. Din C.V.-ul său reiese că nu e prima dată când prezența ei într-o funcție este o premieră. Potrivit GlobalFocus, comisarul șef în vârstă de 45 de ani a fost prima femeie ce a făcut parte din primul contingent de români trimis de Centrul ONU de Operațiuni Comune din Timorul de Est – 2006-2008, iar între 2010-2011, a fost consilier principal la Misiunea OSCE în Kosovo, unde a ajutat polițiștii locali în investigarea crimei organizate din zonă.
În perioada 2011-2017, a deținut funcția de atașat de afaceri interne la Ambasada României din Madrid – consilier diplomatic I. În perioada respectivă, Mădălina Sorina Vlangăr a ajutat la destabilizarea unei celebre rețele internaționale de traficanți de carne vie. A fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și ofițer specialist în cadrul IGPR-Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate. Mădălina-Sorina Vlangăr a mai ocupat funcția de atașat de afaceri interne în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Potrivit ultimei declarații de avere, completată în 2022, Mădălina Vlangăr deține două apartamente – unul în București și celălalt în Alicante, Spania, are trei autoturisme (o Toyota Yaris și un Peugeot și un Ford Fusion) și două motociclete – o Aprilia și un Kawasaki, bijuterii de 6.000 de euro și opt conturi bancare.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei