Duminică, 07 Iunie 2026

Competiție sportivă în memoria fostului șef al Poliției Constanța, Ion Cârlig

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 18 Iunie 2013 407 1 min citire
Competiție sportivă în memoria fostului șef al Poliției Constanța, Ion Cârlig
În perioada 15 - 22 iunie, la Constanța se desfășoară prima etapă a competiției sportive dedicate in memoriam generalului maior Ion Cârlig, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Competiția este organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, în colaborare cu Corpul Național al Polițiștilor Constanța, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual - Constanța și Asociația Sportivă "Dinamo " Constanța.
Activitatea  este organizată pentru toate categoriile de personal al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, bărbați și femei, pentru probe de tir sportiv, tenis de masă, fotbal, fotbal - tenis și șah. 
Calendarul activităților sportive a debutat ieri, 17 iunie, începând cu ora 9.30, odată cu festivitatea de deschidere, zi în care au avut loc întrecerile la tenis de masă femei, competiție adjudecată de șeful Serviciului Financiar, pe podium urcând și reprezentantele Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor și Serviciului cabinet. 
Tot în cursul zilei de ieri la Sala Sporturilor din Constanța au avut loc primele meciuri de fotbal între echipele de polițiști reprezentând subunitățile sau structuri ale I.P.J. Constanța, constituite în două grupe a câte cinci echipe. 
Competiția se va încheia pe data de 22 iunie, când, începând cu ora 9.30, la Sala Sporturilor din Constanța, vor avea loc exerciții demonstrative de arte marțiale, box și judo, dar și festivitatea de premiere a câștigătorilor pe categorii de probe, activitate la care au invitați să participe oficialități locale și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Taguri
Articolul anterior VESTE BUNĂ pentru ȘOFERI! Mașinile în LEASING vor fi înmatriculate mai ușor
Articolul următor Grapini: Creșterea economică a României va fi mai mare în 2014 decât în 2013

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei