Vineri, 05 Iunie 2026

Condamnări cu închisoare în dosarul "Șpagă pentru tonete"

de Andreea ILIESCU Joi, 20 Martie 2014 612 < 1 min citire
Condamnări cu închisoare în dosarul "Șpagă pentru tonete"
Magistrații Tribunalului Constanța au dat verdictul în cazul șpăgii pentru tonetele de la Eforie. Decizia, însă, nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța. 
Astfel, judecătorii au decis ca Marius Pavalachi, inspector comercial și șef serviciu control din cadrul Primăriei Eforie să primească doi ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită. În același dosar a fost condamnat și Bogdan Dan, administrator la SC Eforie Estival SRL, la doi ani de închisoare, pentru complicitate la luare de mită. De asemenea, Victor Ceoromela, Iulian Ionuț Smoc, Constantin Custură, dar și Cornel Vașadi au primit un an și patru luni de închisoare pentru trafic de influență. 
Reamintim că cei șase inculpați au fost trimiși în judecată la sfârșitul anului 2012 pentru luare de mită, complicitate la luare de mită și trafic de influență. Aceștia au fost prinși de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța în flagrant în timp ce negociau și primeau mii de euro pentru închirierea tarabelor din Eforie pe perioada sezonului estival. 
Taguri
Articolul anterior Tânără dispărută de acasă
Articolul următor Cum voia un puști să-și țină "dușmanii" la distanță

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei