Vineri, 05 Iunie 2026

Condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a violat un băiețel

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 18 Octombrie 2008 265 2 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea la pedeapsa de 10 ani de închisoare și cinci ani interzicerea unor drepturi, a lui Nicolae Manea, acuzat că a violat un băiat de nouă ani. Judecătorii au mai dispus ca inculpatul să plătească victimei 5.000 de lei, drept daune morale, cât și 640 lei - cheltuieli de judecată.
Tânărul, în vârstă de 24 de ani, din Cobadin, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru violarea unui băiat de nouă ani din aceeași localitate. Anchetatorii au stabilit că violul s-a petrecut la începutul lunii iunie 2008, dar mama copilului abuzat sexual ar fi aflat abia după o lună despre batjocorirea fiului ei.
Femeia a reclamat la poliție fapta, după ce a găsit ascunși într-un cotlon al casei o pereche de pantaloni ai băiatului ei, pătați de sânge, și a aflat despre cele petrecute chiar de la fiul ei.
Potrivit rechizitoriului, Nicolae Manea, cunoscut și sub porecla "Boschi", l-a observat pe micuț pe o stradă din localitatea Cobadin, împreună cu un alt copil, când se întorceau de la farmacie.
Sub pretextul că trebuie să-l ducă acasă la mama lui, individul l-a luat pe băiat cu el, după care au intrat într-o casă părăsită, unde l-a forțat să întrețină un raport sexual anal.
După ce și-a satisfăcut poftele, Manea i-a dat drumul copilului să plece, nu înainte de a-l amenința că-l omoară dacă spune cuiva ce s-a petrecut. Pus în fața probelor, violatorul a recunoscut că l-a obligat pe băiatul de numai nouă ani la perversiuni sexuale.
De frica agresorului, copilul nu le-a spus nimic părinților și a ascuns hainele murdare de sânge.
Potrivit actului medico-legal, în urma examinării minorului, a rezultat că a existat un act sexual violent, care a generat o leziune traumatică.
Pe parcursul urmăririi penale, Manea a recunoscut parțial fapta comisă, susținând că nu l-a constrâns pe băiat și că a avut consimțământul lui.
Articolul anterior The Bucharest Stock Exchange brakes climb after hikes at rising bell
Articolul următor Diabetul zaharat, "epidemia" secolului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei