Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Condiții mai bune pentru deținuții de la Penitenciarul Poarta Albă

de Andreea CARAUA Vineri, 18 Iulie 2025 385 2 min citire
Conducerea Penitenciarului Poarta Albă a inaugurat trei pavilioane de detenție, fiecare cu o capacitate de câte 100 de locuri, destinate regimurilor deschis și semideschis din cadrul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă- Centru dar și pavilionul de detenție cu o capacitate de 80 de locuri din cadrul Complexului Corecțional– Secția exterioară Valu lui Traian.
Vineri, conducerea instituției a deschis trei noi pavilioane destinate regimurilor deschis și semideschis. În total, infrastructura penitenciarului s-a extins cu 380 de locuri de detenție.
Condiții mai bune pentru deținuții de la Penitenciarul Poarta Albă - 1-1752856941.jpg
Evenimentul a reunit numeroși oficiali din cadrul Ministerului Justiției, Ministerului Apărării Naționale, Administrației Naționale a Penitenciarelor, autorități locale și parteneri instituționali. Printre cei prezenți s-au numărat ministrul Justiției Radu Marinescu, secretarul general adjunct al Ministerului Justiției Ion Claudiu Teodorescu, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor Geo Bogdan Burcu și reprezentanți de seamă ai sistemului judiciar și al parchetelor din județul Constanța.
Această extindere vine într-un context în care problema supraaglomerării din sistemul penitenciar rămâne o provocare la nivel național. La începutul anului, gradul de ocupare la Penitenciarul Poarta Albă era de 119,78%, calculat conform normei internaționale de patru metri pătrați per deținut. Noile spații sunt menite să reducă presiunea asupra capacității existente și să îmbunătățească standardele de detenție.
Condiții mai bune pentru deținuții de la Penitenciarul Poarta Albă - 3-1752856978.jpg
Menționăm faptul că administrația penitenciarului depune constant diligențe în vederea reducerii gradului de supraaglomerare și pentru utilizarea în mod just a tuturor spațiilor de cazare existente", au transmis reprezentanții Penitenciarului, pentru ziarul Cuget Liber.
Pe lângă asigurarea unui spațiu corespunzător, administrația susține că se concentrează pe accesul la servicii medicale, programe educaționale și activități menite să contribuie la reintegrarea socială a deținuților după eliberare.
Condiții mai bune pentru deținuții de la Penitenciarul Poarta Albă - 2-1752856986.jpg
Îmbunătățirea condițiilor de detenție reprezintă un obiectiv constant al Penitenciarului Constanța-Poarta Albă, asigurându-se că toate persoanele private de libertate beneficiază de tratament uman, acces la servicii medicale adecvate și oportunități educaționale, în vederea creșterii șanselor de reintegrare socială, după punerea în libertate", a mai specificat sursa citată.
Radu Marinescu, ministrul Justiției, s-a arătat mulțumit de noile dotări ale Penitenciarului Poarta Albă, susținând că „suntem pe calea cea bună”. El a mai menționat că în mandatul său și-a propus să asigure infrastructura necesară întregului ecosistem judiciar.
Taguri
Articolul anterior Calificare fără emoţii pentru CFR Cluj în turul al doilea preliminar din Europa League
Articolul următor Performanţe răsunătoare pentru jucătorii de tenis de masă de la CSM Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei