Constanţa. Bunuri "de firmă", ridicate de oamenii legii! Produsele urmau să ajungă în magazine, drept originale

de Alina DRACOPOL Vineri, 05 Aprilie 2024 356
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa și în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, 16.500 perechi de papuci și 365 articole de îmbrăcăminte în valoare de aproximativ 2.700.000 lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.

În data de 04.04.2024, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța - Sud Agigea a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinație o societate comercială din R. Moldova.

În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 16.500 perechi papuci, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

În aceeași zi, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în România, în care se aflau patru persoane.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagaj și în interiorul autoturismului, 365 articole vestimentare, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Persoanele au precizat că au achiziţionat articolele din Turcia, fără a deține documente de provenienţă pentru bunurile transportate și nici acordul titularului de marcă pentru punerea în circulație.

Bunurile, cu o valoare totală de aproximativ 2.700.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.

Totodată, în ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei