Constanța. Trei persoane, arestate pentru trafic de droguri de mare risc!

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 06 Mai 2023 227
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unor persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc, trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept. 

În cauză s-a reținut faptul că bănuiții ar fi deținut cantități de droguri de risc și mare risc (ketamină, MDMA și canabis), în scopul comercializării în cadrul unui festival ce s-a desfăşurat în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța.

Astfel, la data de 3 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au depistat în flagrant delict 3 persoane, cetățeni străini, în momentul în care acestea s-au prezentat pentru a ridica un colet în care se aflau ketamină, MDMA și canabis.

Din cercetări a rezultat că persoanele au sosit în România pentru a participa la un festival care s-a desfășurat în stațiunea Mamaia. 

Coletul ar fi fost expediat din Spania, drogurile urmând a fi vândute participanților la festival, însă livrarea la unitatea de cazare s-a realizat după încheierea acestuia. Asupra a doi dintre bănuiți au fost identificate cantități de canabis. 

La data de 4 mai a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 3 persoane, pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 5 mai a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, în cazul celor 3 persoane. 

"Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție", anunță Poliţia Română.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei